Răzbunarea unui agent de pază dat afară: a golit un Mall anunțand că este o bombă

Sute de oameni evacuați, patru ore de blocaj într-o zonă aglomerată a Capitalei și o desfășurare impresionantă a forțelor de ordine, după o alertă cu bombă într-un mall din București.

Toate acestea au reprezentat ”opera” unui fost angajat de la pază, supărat că a fost dat afară. El a trimis seară trecută un mail către poliţie în care mărturisea că ar fi pus un dispozitiv exploziv în centrul comercial.

Ameninţarea a fost citită și luată în serios abia dimineaţă de oamenii legii, care au pornit pe urmele individului. Pentru că nu l-au găsit au luat la puricat fiecare magazin în căutarea explozibilului. După tot deranjul, alarma s-a dovedit falsă.

Alarma s-a dat la ora 13.30 în centrul comercial din Sectorul 3. Un fost angajat de la pază, supărat că a fost concediat, s-ar fi gândit să se răzbune. Şi ar fi uneltit un plan. A trimis un mail poliţiei în care făcea o mărturisire şoc – le-a scris că a pus o bombă în clădire.

Potrivit jurnaliştilor Gândul, bărbatul ar fi trimis mail-ul către autorităţi noaptea trecută şi ar fi specificat clar că bomba va fi detonată azi la ora 14.

Când au văzut că nu-i dau de urmă şi timpul e gata să expire, autorităţile s-au hotarât să evacueze mall-ul. Contactaţi de Observator, repzentanţii Poliţiei spun că s-a acţionat perfect, conform procedurii.

În doar câteva minute, autorităţile au împânzit zona şi sute de oameni au fost evacuaţi. Mai mult, traficul a fost blocat de jur-împrejurul centrului comercial şi nicio maşină nu a avut voie să circule în zonă.

Zeci de pirotehnişti şi angajaţi ai SRI au luat la puricat centrul comercial din București
Ca într-o misiune contracronometru, ore în şir, agenţii au împânzit clădirea şi au căutat informaţii care i-ar putea ajuta să descurce cazul.

Publicitate