Primarul de Piatra-Neamț s-a filmat pe străzile din oraș fără a purta mască (VIDEO)

Se pare că la Piatra-Neamț purtatul măștii este valabil doar pentru lumea de rând, nu și pentru noul primar al municipiului, liberalul Andrei Carabelea.

Acesta și-a filmat un mesaj de sfârșit de an adresat cetățenilor orașului, plimbându-se prin mai multe zone centrale fără a purta mască.

Începutul filmării îl gășeste cu masca pe față pe edilul din Piatra-Neamț, iar la câteva secunde acesta și-o scoate fără nicio problemă, deși în jurul său treceau persoane care purtau mască.

Continuarea clipului video îl găsește pe Carabelea în periplu pe la Turnul lui Ștefan cel Mare, apoi traversând podul de lângă zidul Curții Domnești și în fața Teatrului Tineretului, evident, fără a purta mască.

Cu toate că de la primul om în stat și până la cetățeanul de rând masca este obligatorie în public orice împrejurare, primarul de Piatra-Neamț demonstrează că lui nu i se aplică prevederile legale.

Foarte mulți nemțeni au fost și sunt amendați de către autorități pentru că au fost surprinși fără a purta mască în spații publice. Să vedem dacă același lucru se va întâmpla și în cazul domnului primar, sau legea e doar pentru unii…

Publicitate