Previziunile unui epidemiolog pentru sărbători: „Vor arăta foarte rău, îngrozitor”

Epidemiologul Octavian Jurma a făcut previziuni dure pentru Sărbătorile de Crăciun și consideră că s-ar putea ajunge și la 15.000 de cazuri zilnice de infectări, nu număr „complet nesustenabil” pentru sistemul nostru medical, informează protv.ro.

Epidemiologul Octavian Jurma, din Timișoara, a vorbit la Știrile PROTV, duminică dimineață, despre modelul matematic de prognoză pe care l-a pus la punct. Medicul din Timișoara a explicat că autoritățile au luat măsurile de combatere a epidemiei tardiv în al doilea val, iar acum numărul îmbolnăvirilor este într-o continuă evoluție.

În acest condiții, va fi un Crăciun și un Revelion dificil pentru români.

„Vor arăta foarte rău, îngrozitor, încă mai putem acționa săptămâna asta cu escaladarea măsurilor la un full lockdown, pentru că această curbă a deceselor vine la două săptămâni, și eu vă spun că mă uit pe curba deceselor, este extrem de predictibilă și la 2 săptămâni o să ne uităm la 250 și poate chiar 300 de decese pe zi, așa putem ajunge la 4-5.000 de decese la două săptămâni, toate acestea vor ajunge chiar în preajma sărbătorilor dacă nu oprim curba acum” estimează medicul Octavian Jurma.

Chiar și 13.000 de cazuri de îmbolnăviri pe zi nu ar putea să fie gestionate de sistemul medical românesc, spune Jurma.

„Am ajustat puțin simulările pentru rata de creștere actuală, dacă se menține și nu continuă să crească, vom depăși săptămâna viitoare absolut sigur 12,000 de cazuri pe zi iar peste două săptămâni ne uităm la 15.000 de cazuri.

Dacă se va accelera la fel cum a fost săptămâna aceasta sunt foarte îngrijorat, e posibil să depășim și 14.000 de cazuri, dar între 12-13.000 săptămâna viitoare și în jur de 15.000 peste două săptămâni, astea sunt greu de evitat pentru că abia peste două săptămâni se vor vedea impactul măsurilor luate de guvern și atunci am putea obține un eventual platou.

Un platou în zona de 12-13.000 de cazuri, pentru sistemul nostru medical este complet nesustenabil, trebuie să ieșim din platou cât mai repede iar aceasta se poate prin măsuri de lockdown foarte dur și la acest stadiu cred că populația este conștientă că nu ne putem juca cu măsuri numai de dragul de a nu supăra pe nimeni. C

ei mai mulți oameni responsabili își doresc întoarcerea la un nivel de siguranță, nu își mai doresc normalitate, își doresc siguranță” a explicat epidemiologul Octavian Jurma.

Publicitate