Piatra-Neamț: A cumpărat un pepene, i-a făcut „dop”, dar… surpriză! Au început să iasă spume – FOTO

Un incident neobișnuit a avut loc în Piatra Neamț, în urmă cu ceva timp, unde un cumpărător a constatat cu surprindere că pepenele achiziționat de la un supermarket local a început să facă spume abundent.

Nemulțumit, bărbatul a povestit întâmplarea pe Facebook și a făcut o plângere la Protecția Consumatorului.

Pepenele a fost cumpărat acum două zile de la un supermarket din Piatra-Neamț. Cumpărătorul a declarat că l-a păstrat la rece, în condiții optime, însă pepenele a început să facă spume în mod abundent. Acesta a făcut fotografii și a filmat fenomenul, după care s-a întors la magazin cu bonul fiscal și a reușit să-și recupereze banii plătiți.

Nemulțumit și considerând că există un potențial pericol și pentru alți cumpărători, bărbatul s-a adresat Autorității de Protecție a Consumatorilor Neamț, relatează ziarpiatraneamt.ro.

Specialiștii în siguranța alimentară susțin însă că fenomenul nu este neobișnuit în situația în care pepenele a fost înțepat. Aerul pătruns a provocat un proces de fermentație a zaharului, prezent din abundență în fruct.

UPDATE
Lanțul de magazine a demarat verificări la raionul de legume, iar toate produsele s-au dovedit a fi conforme standardelor, conform unui comunicat emis de Kaufland România.

„Pornind de la situația semnalată, am demarat verificări la raionul de pepeni din magazinul din Piatra Neamț, dar și în depozit, în urma cărora confirmăm că toate produsele sunt conforme și respectă toate standardele de calitate și siguranță.

Conform procedurii în vigoare, la livrarea în magazin, pepenii au venit însoțiți de declarație de conformitate din partea furnizorului local, care atesta că erau buni de consum. Produsele au fost păstrate în condiții optime de depozitare, cu temperaturi controlate de 10-12 grade Celsius, care asigură prospețimea, calitatea și siguranța tuturor fructelor și legumelor. De-a lungul zilei, au avut loc mai multe controale de prospețime la raft.

Menționăm că produsul a fost achiziționat de client acum două zile, drept pentru care este necesară verificarea condițiilor în care produsul a fost păstrat. Pentru că satisfacția clienților e foarte importantă pentru noi, ne angajăm să returnăm banii pe loc în cazul în care un client este nemulțumit, indiferent de motiv”, arată comunicatul.

Publicitate