Pentru că a primit un 4, un elev a recurs la un gest necugetat față de profesorul său!

Un incident șocant a avut loc la Universitatea Ovidius Constanța, unde un student supărat că a primit nota 4 la un examen a recurs la un gest extrem: și-a incendiat profesorul chiar în sala de curs. Din fericire, cadrul didactic a suferit doar răni minore la nivelul piciorului, viața sa nefiind în pericol.

Potrivit presei locale, incidentul s-a petrecut în timpul orei de matematică. După ce și-a incendiat profesorul, studentul a ieșit din clasă și a blocat ușa, încercând să împiedice ieșirea profesorului.

Suspectul, un tânăr de 22 de ani, a fost identificat rapid de polițiști și reținut la locul său de muncă, într-o companie IT. Acesta a fost dus la sediul IPJ Constanța pentru a fi audiat.

„La data de 27 iunie a.c., în jurul orei 12.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unei universități din municipiul Constanța, ar fi avut loc un incident între un cadru didactic și un student. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.

Din primele cercetări efectuate rezultă că un student, nemulțumit de nota obținută la examen, i-ar fi provocat răni prin incendiere cadrului didactic ce i-ar fi acordat nota respectivă. Acesta ar fi suferit vătămări corporale minore la nivelul piciorului. Cercetările în acest caz sunt în curs de desfășurare, în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului și luării măsurilor legale ce se impun”, informează autoritățile.

După incident, reprezentanții Universității Ovidius din Constanța au declarat că vor coopera pe deplin cu autoritățile în desfășurarea anchetei și vor lua toate măsurile legale și regulamentare necesare.

„În acest sens, ne dăm tot concursul organelor abilitate în desfășurarea anchetei și vom lua toate măsurile legale și regulamentare care se impun în această situație”, a transmis Biroul de presă al Universității Ovidius din Constanța.

Publicitate