O poezie tristă, dar sinceră și reală, scrisă de ieșeanul Sorin Poclitaru, vorbește despre noaptea în care toți copiii așteaptă pe Moș Nicolae.
”E frig afară, frig și în odaie,
Se sting și lumânările pe rând,
Un pui de om a adormit flămând,
Visând că vine Moșul Nicolae.
Ghetuțele sunt vechi și scâlciate
Și tălpile tocite-abia se țin,
Le-a șters, pe seară, mama lui, puțin
Și le-a-nșirat sub geam, că poate, poate…
E plânsă mama, s-a rugat și ea
Icoanelor cu sfinți de pe perete,
Dar cine are ochi de niște ghete
Pe care niciun om nu le mai vrea?
Se scurge noaptea ca un fluviu rece
Și veghea mamei ochii i-a închis,
Zâmbește pruncul fericit, în vis,
Iar fericirea somnul îi petrece.
E dimineață, ochii lui mirați:
– N-am fost cuminte iar? De ce nu vine?
– Ai fost cuminte, dragul meu, știi bine,
Dar Moșul vine doar la cei bogați!
Se sting și lumânările pe rând,
Un pui de om a adormit flămând,
Visând că vine Moșul Nicolae.
Ghetuțele sunt vechi și scâlciate
Și tălpile tocite-abia se țin,
Le-a șters, pe seară, mama lui, puțin
Și le-a-nșirat sub geam, că poate, poate…
E plânsă mama, s-a rugat și ea
Icoanelor cu sfinți de pe perete,
Dar cine are ochi de niște ghete
Pe care niciun om nu le mai vrea?
Se scurge noaptea ca un fluviu rece
Și veghea mamei ochii i-a închis,
Zâmbește pruncul fericit, în vis,
Iar fericirea somnul îi petrece.
E dimineață, ochii lui mirați:
– N-am fost cuminte iar? De ce nu vine?
– Ai fost cuminte, dragul meu, știi bine,
Dar Moșul vine doar la cei bogați!
______________
Publicitate