O călugăriță care apela la mila trecătorilor era, de fapt… bărbat! – FOTO

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Intervenții, aflați în misiune de asigurare a ordinii și siguranței publice în zona Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, pe strada G.M. Cantacuzino, au depistat o persoană de sex feminin îmbrăcată în straie monahale, cerșind pe lângă trecători.

La stabilirea identității, aceștia au descoperit că „călugărița” era de fapt un bărbat, care purta haine monahale fără drept.

Individul a fost amendat conform Legii nr. 61/1991, cu suma de 500 de lei. De asemenea, polițiștii au confiscat banii obținuți din cerșetorie.

„În ultimii ani, municipiul nostru a devenit un loc atractiv pentru cei care cerșesc, datorită empatiei ieșenilor. Reamintim cetățenilor să nu mai ofere bani persoanelor care cerșesc”, au declarat reprezentanții Poliției Locale Iași.

Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, este originar din județul Bacău. El a mai fost sancționat în trecut de polițiștii din București, Constanța și Satu Mare pentru fapte similare.

Publicitate