Iertat și trimis să muncească la grădiniță, după ce a încercat să violeze o mamă cu un copil

Bărbatul care a intrat noaptea în casă şi a încercat să violeze o mamă cu copil, iertat și trimis să muncească la o grădiniţă!

În mai 2018, Ionel Costache a pătruns peste o femeie din Bacău şi a vrut să o violeze, sub privirile îngrozite ale copilului ei. Judecătorii din Podu Turcului și apoi din Bacău l-au condamnat la 2 ani şi 6 luni cu suspendare, apreciind că bărbatul de 38 de ani e un “tânăr cu posibilități reale de îndreptare”, informează libertatea.ro.

Recent, agresorul a fost trimis de judecătorul Neculai Burlibaşa să execute 90 de zile de muncă în folosul comunităţii “la o şcoală şi/sau la o grădiniţă”.

Femeia locuieşte într-o comună din Bacău şi îşi creşte singură băieţelul de 5 ani. În noaptea de 23/24 mai 2018, în jurul orei 1.00, femeia a fost trezită de câinii din curte, care lătrau să rupă lanţul.

A pus repede ceva pe ea şi a dat să iasă din încăperea unde dormea împreună cu copilul, ca să vadă ce se întâmplă afară. N-a mai apucat. Uşa camerei a fost deschisă de Ionel Costache, care a lovit-o cu pumnul în ochi.

A ameninţat-o că îi va lua gâtul cu briceagul În urma loviturii, femeia a căzut pe pat. A apucat să-l vadă pe agresor, pentru că pe geamul camerei pătrundea lumina de la stâlpul din stradă, iar când bărbatul i-a vorbit, l-a recunoscut imediat pe consăteanul ei.  Costache a apucat-o de mână şi a tras-o în camera învecinată, unde i-a cerut să întreţină cu el raporturi sexuale.

Corina a început să strige după ajutor, iar băieţelul ei s-a trezit şi a început să țipe şi el, de frică. Dar agresorul nu s-a speriat că cineva i-ar putea auzi; a rămas în casă şi a terorizat-o pe femeie. I-a zis că afară o așteaptă şi alţi bărbaţi cu care va fi nevoită să întrețină raporturi sexuale şi a ameninţat-o, spunându-i că-i va lua gâtul cu briceagul pe care l-ar avea la el.

Femeia nu s-a lăsat însă intimidată şi, la un moment dat, ea a reușit să scape din strânsoarea agresorului şi a fugit din casă. A sărit apoi gardul în curtea preotului și, disperată, i-a bătut în geam.

Ionel Costache a fost reţinut abia în ziua de 19 iunie 2018. Şi-a recunoscut faptele, dar Parchetul de pe lângă Judecătoria Podu Turcului nu a mai cerut mandat de arestare preventivă pentru el.

În septembrie 2018, Costache a fost trimis în judecată sub acuzaţiile de violare de domiciliu şi tentativă de viol, iar un an mai târziu, Judecătoria Podu Turcului l-a condamnat la 2 ani şi 6 luni cu suspendare.

Nu a mai fost condamnat anterior şi și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, precizează judecătorul, în motivarea deciziei lui.

Citeşte întreaga ştire: Bărbatul care a intrat noaptea în casă şi a încercat să violeze o mamă cu copil, iertat și trimis să muncească la o grădiniţă!

Publicitate