Scandal monstru la o școală: directoarea este acuzată că a bătut o profesoară!

Un incident grav a avut loc la Școala Gimnazială Zamostea din Suceava, unde o profesoară a acuzat directoarea instituției de hărțuire și agresiune fizică. Profesoara a depus plângere la poliție și a solicitat îngrijiri medicale după conflictul cu directoarea.

„M-a amenințat că îmi taie capul și mi-l înfige în gard”. Directoarea unei școli din Suceava, acuzată că a bătut o profesoară

Potrivit Monitorul de Suceava, incidentul s-a produs pe 13 iunie. Profesoara afirmă că a sesizat poliția în repetate rânduri din cauza amenințărilor primite, dar autoritățile au avut o reacție dezamăgitoare: „Dacă nu te-a bătut, e bine”.

Profesoara a declarat că în timpul conflictului, directoarea „țipa, amenința și am vrut să o filmez, moment în care s-a năpustit asupra mea. A vrut să-mi smulgă telefonul, apoi s-a izbit pe jos ca și cum aș fi împins-o eu. Eu nu am atins-o (…) M-a zgâriat pe piept, pe mână, am solicitat ambulanța, medicul diagnosticând o contuzie toracică.

Mi-a recomandat să merg la medicul legist. Actuala directoare m-a amenințat că îmi taie capul și mi-l înfige în gard. M-a umilit, mi-a subminat imaginea mea ca profesor. Pe parcursul întregului an școlar m-a urmărit și mi-a făcut fotografii în cimitir, în curtea casei, pe stradă, oriunde și încearcă crearea de tensiuni prin supraveghere (…)

În trecut, am sesizat de nenumărate ori IȘJ, minister, Biroul de siguranță școlară, poliție, 112, parchet. Răspunsul a fost același. ‘Dacă nu te-a bătut, e bine’. Acum m-a bătut. Apoi a plecat din școală”, a declarat profesoara abuzată.

Directoarea școlii nu a dorit să comenteze incidentul, însă a precizat că și ea a avut nevoie de îngrijiri medicale. În urma acestui incident, IPJ Suceava a deschis o anchetă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „loviri și alte violențe”.

Publicitate