Cum arată noile uniforme ale Armatei Române

Ministerul Apărării Naționale a prezentat forma finală a noilor modele de ținută militară de oraș și de serviciu, realizate cu sprijinul designerului vestimentar Alexandru Ciucu.

Potrivit Observatorului Militar, noile uniforme au fost validate după ce timp de doi ani propunerile au fost prezentate, prin expoziții itinerante, în principalele garnizoane din țară, iar cadre militare, soldați și gradați profesioniști au avut ocazia, prin intermediul unor chestionare, să-și exprime opinia cu privire la aspectul ținutelor.

După centralizarea datelor, scrie Observatorul Militar, s-a constatat că 52,29% din respondenți doreau ca pentru Forțele Terestre să se păstreze culoarea kaki, iar 60,29%, să se păstreze buzunarele de formă clasică la veston.

Informațiile au fost preluate și, în acord cu ceea ce au dorit militarii, au fost adaptate detaliile constructive ale uniformelor. Prin noua linie estetică a acestora au fost introduse unele elemente de echipament și s-a renunțat la altele.

Trecerea la noile uniforme va dura aproximativ doi-trei ani”, menționează sursa citată.

Am reușit să găsim un material superior, din punct de vedere al șifonabilității, stabilității după spălare, luminozității și intensității culorii. Ne așteptăm ca militarii să fie mulțumiți. Vom vedea însă acest lucru, după ce vom finaliza testările planificate.

Publicitate