Boc e foc și pară pe calculul incidenței covid: Ne-a ajuns cuțitul la os! Omoară economia Clujului

Emil Boc, primarul Clujului, a răbufnit din nou la adresa modului în care se calculează incidenta cazurilor de coronavirus, una care ține municipiul Cluj-Napoca în scenariul roșu, cu restaurantele, cafenelele ori instituțiile de cultură închise.

E evident că dacă ai mai multe teste și procentul de bolnavi e mai mare, fir-ar să fie, că nu e teoria lui Pitagora”, a declarat edilul, la postul Napoca FM, informează libertatea.ro.

E ceva care mă afectează în fiecare zi. Pur și simplu, incorectitudinea criteriilor de la nivel național omoară economia Clujului. Acum o spun cu responsabilitate maximă. Am atras atenția de atâtea ori, dar, din nefericire, nu se întâmplă nimic.

Acum am ajuns cu cuțitul la os. Pur și simplu, sectoare importante ale economiei clujene sunt puse la pământ datorită faptului că nu se ponderează rata de incidență cu numărul de teste”, a declarat Boc.

Încă o dată și a suta mia oară spun că nu e tot una să calculezi o rată de incidență la 2.000 de teste sau să calculezi la 300 de teste, cum fac în unele localități și le punem în aceeași oală. Corect ar fi să se calculeze rata de incidență din numărul de teste efectuate.”

Boc crede că municipiul e ”victima propriului succes, prin faptul că la Cluj sunt oameni înstăriți și merg și își fac teste. Eu am fost susținătorul testării. fără discuție. Testarea și respectarea regulilor sunt soluția ideală de a ieși din această pandemie, dar, să aplici mecanic niște indici fără să ții cont că în unele părți se testează, mai puțin mi se pare greșit”, a declarat Emil Boc, la Napoca FM.

Clujul și Timișoara sunt pe butuci din cauza modului în care se calculează rata. Oamenii sunt supărați și au furie mare”, a mai spus Boc. ”Fir-ar să fie, că nu trebuie să descopere teoria lui Pitagora!”

La București sunt șase sectoare și o singură entitate, probabil că acolo numărul de teste se raportează la populația Bucureștiului, scapă de această problemă. Ei adună toate testele din cele șase sectoare, care de fapt sunt șase județe, iar noi testăm cât testează Bucureștiul”, mai spune Boc.

Citeşte întreaga ştire: Emil Boc, nemulțumit de cum calculează incidența cazurilor de coronavirus: „Omoară economia Clujului”

Publicitate