Adriana Săftoiu, cea care luptă împotriva traficului de copii, trasă pe dreapta de Orban

Parlamentarul PNL Adriana Săftoiu a inițiat înființarea unei Comisii de anchetă pentru copiii dispăruți, care acum activează în cadrul Camerei Deputaților.

În calitatea sa de vicepreședinte a acestei Comisii Parlamentare, a dezvăluit  numeroase detalii-șoc cu privire la vânzările de copii din România.

Deși este unul din cei mai implicați parlamentari liberali, având peste 90 de inițiative legislative, zeci de luări de cuvânt și interpelări, Ludovic Orban nu a dorit să o mai pună pe listele de candidați la alegerile parlamentare din această iarnă.

Adriana Săftoiu a avut curajul, în 2019, să spună că ”îi este rușine de faptul că partidul din care face parte își anulează propriile decizii și promisiuni, dând exemplu că ”am declarat că ușile sunt ferecate pentru membri PSD, dar, după campanie, au devenit membri PNL.

Votăm împotriva propriilor convingeri (vezi alocația pentru copii), ne pregătim să sesizam la CCR legile noastre (reducerea TVA de la 19% la 16% ,la produse alimentare de la 8 la 5) spunând ‘Hei, noi, PNL în opoziție am făcut legi neconstituționale‘”.

Nu știm dacă aceste declarații i-au adus marginalizarea, sau faptul că a ”săpat” prea adânc în ceea ce a devenit un adevărat flagel în România – vânzarea și exploatarea copiilor.

Despre aceste lucruri puteți citi în articolele următoare:
”România: Copil vândut cu 10.000 Euro. DIICOT clasează dosarul și spune că nu-i infracțiune”
”ȘOCANT: Instituția Protecția Copilului furnizeză ”marfă” rețelelor de trafic de persoane”
”ȘOC! Amenințare mafiotă pentru o polițistă: Renunță acum sau ne ocupăm de copilul tău”

În urmă cu o zi, parlamentarul liberal și-a spus ”of-ul” cu privire la modul în care conducerea liberală a făcut listele de candidați:

Am făcut greșeala să mă uit la listele partidelor pentru parlamentare, cu ceva mai multă atenție la colegii mei de partid, cu foarte puțină atenție la traseiști. Aici păcatul e vizbil chiar dacă e justificat ridicol de marele lider: orice vot e bun dacă te ajută să rămâi pe sacun.

Nu e nicio problemă că nu sunt eu acolo sau alți colegi care, din punct de vedere parlamentar, meritau măcar și un loc neeligibil ☺. Si o spun cu toată împăcarea, chiar nimeni nu e atât de bun ca să fie regretat.
Dar să văd acolo parlamentari care ar putea fi premiați pentru chiul (sigur, aveau grijă să nu lipsească de la votul final că acolo e o monitorizare mai exactă), persoane care, în particular, ar putea fi drăguțe, dar la nivel de activitate parlamentară sunt nule, au practicat tăcerea ca mod de a se exprima, dar au stiut să vorbească cu paltonul liderului, doar că asta nu e activitate parlamentară, e energie infinit disponibilă pentru a atârna de clanța care poate să îți deschidă ușa, nu îi poți asocia cu nici un proiect parlamentar, unii, cărora dacă le scoți din discurs imprecația, nu au nimic de spus, duc lipsă de argumente, adeseori de cultură minimală, dar pot să înșire platitudini până la epuizarea timpului, persoane care au adus combativitatea de stadion in Parlament, cărora le e mai familiară onomatopeia, cuvintele fiindu-le oaresicum străine, să îi vezi deschizând listele la Senat, la Camera Deputaților, mă întreb: ori țara asta e pierdută, ori e un experiment ca să ne trezim.
Poate în următorii patru ani ne trezim. Acum, vă asigur, votul e atât de viciat încât nu mai există niciun instrument de a sancționa așa bătaie de joc. Si dacă aveți chef de analiză priviți cu atentie numele celor care rămân în dreptul localității voastre si intrebați-vă ce știți despre ei. Mulți se laudă că v-au reprezentat si, vai, vor continua să vă reprezinte, cel mai des prin activitate pe FB, de exemplu prin “share” la postările de partid.

Cei mai mulți sunt puși în locuri sigure pe listă așa încât, si dacă votăm 10 la sută, ei tot vor fi acolo, mulțumiți că sunt miezul națiunii.

Cum să îi sancționăm? În primul rând, renunțați să ii iertați pe ai voștri. Fiți mult mai duri cu ai voștri decât cu adversarii. Altfel, nu mai avem nicio sansă.
Publicitate