Polițiștii protestatari nu vor mai amenda persoanele care nu poartă masca de protecție

Membrii sindicatelor Europol, Diamantul, Prolex și ai Sindicatul polițiștilor de frontieră încep acțiunile de protest vizavi de decizia de înghețare a salariilor, începând de mâine, 11 ianuarie.

Nu vom mai aplica amenzi, vom da doar avertismente și situația generată de contextul pandemiei”, a declarat comisarul Vitalie Josanu, liderul sindicatului Diamantul filiala Neamț, conform mesagerulneamt.ro.

De altfel, agentul constatator este suveran, la momentul contravenției, să stabilească cuantumul sancțiunii. Înainte e a recurge la alte forme de protest, așteptăm să vedem decizia ministrului de Interne cu privire la petiția pe care i-am înaintat-o și așteptăm, de asemenea, aprobarea bugetului.

Noi suntem implicați în acțiunile anti-Covid, dar nu primim nimic la salariu. Noi am rămas cu salariile din 2009. Îngheți salariile polițiștilor și ale celorlalți bugetari, dar pe magistrați, pe medici și pe demnitari nu-i afectezi. E normal așa? Aici este toată revolta”.

Polițiștii care fac parte din cele 4 sindicate solicită revizuirea măsurii de înghețare a salariilor și punerea în plată a compensație de risc, având în vedere că în Statulul polițistului se menționează că această profesie implică îndatoriri și riscuri deosebite.

Publicitate