Arafat, despre mersul copiilor cu colindul: ”evitați acest lucru chiar dacă e o tradiție”

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis, astăzi, restricțiile pentru următoarele 30 de zile, adică și pentru perioada Crăciunului și a Revelionului.

Anunțul a fost făcut atât de premierul interimar cât și de Raed Arafat.

Principalele declarații ale lui Raed Arafat:

  • Propunerea e de prelungire a stării de alertă cu încă 30 de zile
  • Păstrăm măsurile
  • Adaugăm una singură, pentru operatorii de transport cablu de schi. Se va desfășura cu o reglementare care va fi stabilită prin ordin comun al ministrilor
  • Ne vom axa pe măsuri zonale și locale unde se impune, inclusiv carantinarea unei localități
  • Masca, rămâne obligatorie peste tot
  • Evitați, chiar dacă e o tradiție. Sfătuiesc să se evite colindatul. Mersul din casă în casă crește riscul de infecție
  • Rămâne totul limitat: petreceri de sute de oameni, e clar nu
  • Toate limitările, inclusiv în noaptea de Crăciun, de Revelion rămân în vigoare. Fără ieșiri în centrul orașului sau întâlniri cu sute de oameni…
  • Pârtiile sunt deschise, dar cu reguli în jurul lor – la restaurante, hoteluri.
  • Ne putem face rezervări pentru vacanța la munte, cu respectarea regulilor

Despre mersul copiilor cu colindul, Arafat a declarat: ”sfatul este să evitați acest lucru, chiar dacă e o tradiție și o înțeleg perfect, dar mersul din casă în casă, intratul în mai multe case deodată, în aceeași zi, mai scoți masca, mai ieși, te mai duci la altcineva, crește riscul de infecție și pentru cei la care mergi dar și pentru tine.

Inclusiv subiectul tăierii porcilor a fost discutat în conferința de presă: ”Nu scrie nicăieri că este interzisă această activitate” – a declarat Raed Arafat.

Reamintim că din 9 noiembrie în România sunt în vigoare noi restricții, precum obligativitatea purtării măștii de protecție și carantina de noapte – circulația pe timp de noapte este permisă între orele 23:00 și 5:00 doar din motive bine întemeiate și cu o declarație pe proprie răspundere.

Publicitate