PREMIERĂ în politica românească! Soţ şi soţie aleşi ca deputat, respectiv senator

Odată cu redistribuirea voturilor acumulate de partidele care nu au trecut pragul electoral, la Constanţa în premieră, doi candidaţi, soţie şi soţ, debutanţi în viaţa politică pe lista AUR, îşi vor adjudeca câte un loc de parlamentar la Camera Deputaţilor şi Senat, potrivit calculelor paralele făcute de PNL, aplicând algoritmul specific, informează stiripesurse.ro.

Conform filialei judeţene a PNL, la Constanţa, după redistribuirea voturilor obţinute de partidele care nu au trecut pragul electoral, Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a acumulat procentele necesare pentru obţinerea a celui de-al doilea mandat de senator, oferind surpriza unei premiere politice de familie, în care soţul, Dănuţ Aelenei, a fost ales deputat iar soţia, Evdochia Aelenei, senator.

Un parlamentar este remunerat în medie cu 10.000 – 12.000 lei lunar, net, la care se adaugă între 25.000 – 30.000 lei lunar cheltuieli cu biroul parlamentar din teritoriu. La un prim calcul, celor doi soți parlamentari le virează statul român în jur de 75.000 lei lunar.

Publicitate