Specialist ATI: fenomen teribil provocat de Covid. Oamenii se sufocă și nu își dau seama

Un medic specialist în Anestezie și Terapie Intensivă vorbește despre un fenomen cumplit, hipoxia silențioasă. Mulți pacienți infectați cu Sars-Cov-2 ajung pe picioarele lor la spital cu saturație de 50% și nu își dau seama că se sufocă. Creierul le este afectat de lipsa de oxigen, oamenii devin agitați, vorbesc și apoi ajung să fie intubați.

„Formele care sunt acum și situațiile cu care ne lovim acum nu au fost în perioada stării de urgență și în primăvară. Sunt mult mai mulți pacienți, iar formele de prezentare sunt mult mai severe.

Unii pacienți vin, vorbesc cu noi, dar insuficiența respiratorie este atât de severă încât noi decidem că acel pacient va trebui intubat pentru a nu se agrava hipoxia. Dacă crește numărul de cazuri cu formă medie și severă, vor fi tot mai mulți pacienți de terapie intensivă.

Să știți că aceste paturi ne trebuie și pentru pacienți non-Covid, sau care nu mai sunt infecțioși, dar care au și ei afecțiuni asociate și trebuie tratați”, spune directorul medical de al Spitalului Județean Cluj, Adela Golea, conform g4media.ro.

Medicul Cristina Petrișor vorbește despre un fenomen tot mai întâlnit asociat infecției cu Sars-Cov-2, hipoxia silențioasă. Mulți pacienți infectați ajung să aibă saturație sub 50%, la limita stopului cardiac și nu își dau seama că nu au aer.

„De obicei îți dai seama, fiindcă e vorba de un efort respirator foarte mare, de un travaliu, de o luptă. Dar sunt mulți pacienți cu Covid-19 care nu își dau seama ce li se întâmplă. Asta se numește, în termeni medicali, silent hopoxia (hipoxie silențioasă).

Concentrația de oxigen din sânge scade vertiginos și ei nu știu. Sunt pacienți cu 50% saturație și vorbesc cu noi, au fenomene de encefalită. Centrul respirator nu simte hipoxia. Se sufocă și nu își dau seama. Vorbesc, sunt agitați din cauza asta, fiindcă lipsa de oxigen afectează și creierul. Apoi pot intra în stop.”

Uneori pacienții din Cluj nici nu apucă să mai ajungă la spital, neavând un pulsoximetru, intstrument de măsurare a saturației. Sunt aceste cazuri de hipoxie silențioasă. Familia sună de cele mai multe ori la ambulanță atunci când căderea unui pacient infectat este abruptă. Salvarea ajunge, dar pacientul este în stare critică și în stop cardio-repirator.

Alți pacienți, spune medicul, vin cu lipsă de oxigen, dar se agrevează după șapte sau opt zile și dezvoltă pneumonii bacteriene după cele virale. Sau oameni care vin pe picioarele lor la spital, iar apoi se agravează rapid și intră în comă sau mor.

Mai multe despre acest subiect puteți citi aici.

Publicitate