Raed Arafat: Nu vor fi sărbători ca altădată

Raed Arafat atrage atenţia asupra faptului că autorităţile pot reglementa conduita în spaţiile publice, nu şi în casele oamenilor, subliniind că cei care invită persoane din familia lărgită în casele lor pentru a petrece sărbătorile de iarnă se supun unui risc suplimentar privind infectarea cu noul coronavirus. 

Nu vor fi sărbători ca altădată, nu putem să ne aşteptăm la sărbători ca şi în decembrie 2019. Limitele generale le ştim deja: masca cred că va fi şi atunci, distanţarea va fi şi atunci, limitele la activităţile în spaţii închise vor fi şi atunci, cel mai probabil.

Dacă vor fi alte măsuri, asta nu am cum să prezic de acum, dar important e să sesizăm cu toţii că nu avem să avem o sărbătoare similară cu cea din 2019. (…) Vom fi în mijlocul pandemiei valul 2, să zicem şi vom şi fi şi cu risc că dacă nu respectăm regulile să ne trezim cu o creştere în ianuarie februarie. Încă vom fi în timpul iernii, care este sezonul preferat de acest virus”, a afirmat Raed Arafat, informează observatornews.ro.

Arafat a explicat că ”fără îndoială” transmiterea virusului este accentuată acasă, iar dacă se invită persoane cu care nu se locuieşte în mod frecvent, riscul creşte.

Publicitate