Un băiețel de 8 ani a murit în timpul cursului de înot la bazinul din oraș!

Un băiat de 8 ani a murit, luni după-amiază, în timpul unui curs privat de înot desfășurat la bazinul din curtea unei școli din orașul Ștei, județul Bihor. Incidentul a avut loc la ora 16:45, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, relatează Ebihoreanul.

Copilul, originar din comuna Lunca, participa la un curs organizat de un instructor privat, care închiriase bazinul administrat de Primăria Ștei.

Martorii citați de presa locală susțin că băiatul, însoțit de tatăl său, s-ar fi simțit rău în timp ce se afla în apă. Instructorul l-a scos din bazin și a apelat imediat la 112, dar băiatul și-a pierdut rapid cunoștința.

Echipajele medicale sosite la fața locului au încercat fără succes să-l resusciteze timp de peste o oră. Poliția a confirmat că băiatul a fost declarat decedat, iar cauza exactă a morții va fi stabilită în urma efectuării necropsiei.

„La data de 19 august, la ora 16:45, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin SNAU 112 că un minor s-ar fi înecat într-un bazin de înot din localitatea Ștei. La fața locului, polițiștii din Vașcău și Nucet au identificat victima ca fiind un băiat de 8 ani din comuna Lunca,” a transmis IPJ Bihor într-un comunicat de presă.

Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru a stabili împrejurările exacte ale tragediei.

Publicitate