Medicii de la ”Parhon” au extirpat un rinichi de 6 kg pentru a transplanta unul de câteva sute de grame

O echipă de medici de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi a efectuat o intervenţie de transplant renal prin care a extirpat unui bărbat un rinichi de 6 kilograme pentru a-l înlocui cu un organ sănătos, de aproximativ 200 – 300 grame, donat de mama pacientului, informează reporteris.ro.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi, Ionuţ Nistor, a declarat miercuri că un bărbat în vârstă de 42 de ani a primit un rinichi de la mama sa, o femeie în vârstă de 60 de ani.

Intervenţia chirurgicală, desfăşurată luni, a avut o serie de particularităţi, pentru că bărbatul suferea de boală polichistică renală. Înainte de efectuarea propriu-zisă a transplantului, echipa medicală a scos unul dintre cei doi rinichi, care din cauza bolii cântărea 6 kilograme şi măsura 30 de centimetri, deşi un rinichi sănătos cântăreşte 200 – 300 de grame şi măsoară aproximativ 12 centimetri.

„A fost necesară efectuarea unor proceduri de desensibilizare, proceduri prin care s-a prevenit respingerea rinichiului de către primitor. S-au făcut atât nefrectomia rinichiului nativ, cât şi proceduri de reconstrucţie vasculară, iar ulterior a fost făcut transplantul de la mamă la fiu, toate în cadrul intervenţiei chirurgicale”, a explicat Ionuţ Nistor.

Medicii spun că inclusiv urmărirea postoperatorie a avut particularităţi, având în vedere că intervenţia a durat aproximativ opt ore. Bărbatul este diagnosticat de 20 de ani cu această afecţiune, care a evoluat treptat, iar dacă nu exista şansa unui transplant, ar fi început şedinţele de dializă.

„Trebuie să apreciem calitatea deosebită a echipei chirurgicale, necesară pentru a face această intervenţie complexă. Vorbim atât de echipa operatorie, cât şi de cele de la ATI şi Nefrologie care au urmărit acest caz”, a declarat coordonatorul Compartimentului de Transplant Renal de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”, Adrian Covic.

Publicitate