După o ceartă în familie, o gravidă s-a înjunghiat în abdomen. Fătul a decedat!

O gravidă în luna a şaptea a ajuns în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani după ce a fost înjunghiată, fiind operată de urgenţă, au informat reprezentanţii unităţii medicale.

Femeia, în vârstă de 36 de ani, prezenta o plagă înjunghiată în abdomen, atât de adâncă, încât ajunsese până la uter.

La momentul în care a ajuns la spital, în jurul orei 23.30, femeia era în șoc hemoragic, iar concluzia preliminară a fost că fătul se oprise din evoluție. Socant este faptul că tânăra de 36 de ani s-a înjunghiat singură.

Din primele verificări efectuate de polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici a rezultat faptul că în urma unor neînțelegeri în familie, femeia, care era însărcinată, ar fi luat un cuțit din bucătărie, cu care s-ar fi înjunghiat în abdomen.

”O femeie de 36 de ani, din Vrâncioaia, gravidă în luna a şaptea, a ajuns la UPU Focşani în stare gravă, în şoc hemoragic, după ce a fost înjunghiată. A fost operată de urgenţă, dar, din nefericire, medicii nu au putut salva fătul.

În prezent, femeia se află la Terapie Intensivă, sub supraveghere medicală”, a declarat purtătorul de cuvânt al SJU Focşani, Alina Cosma.

Potrivit sursei citate, la momentul intervenţiei chirurgicale, fătul ar fi fost deja mort. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc fapta.

„La data de 13 decembrie, ora 21,36, am fost sesizaţi prin 112 cu privire la un conflict în familie pe raza comunei Vrâncioaia. Din primele verificări efectuate de poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Tulnici a rezultat faptul că în urma unor neînţelegeri în familie, femeia, care era însărcinată, ar fi luat un cuţit din bucătărie, cu care s-ar fi înjunghiat în abdomen.

Aceasta a fost transportată la o unitate medicală, în vederea primirii îngrijirilor medicale necesare”, a precizat IPJ Vrancea.

Publicitate